Imi amintesc cum ma strangi in brate dupa ce nu ne vedem mult timp…ma imbratisezi cu sufletul nu doar cu bratele.

Parca te vad cum razi si glumesti.

Aproape ca-ti simt buzele pe mana mea…

Imi aduc aminte cum ne-am cunoscut si prin cate am trecut de atunci pana acum.

Te vreau, te vreau acum, te vreau transpirat, te vreau cu orele, te vreau in hotelul nostru cu tavane inalte si cu oglinda aproape de pat, te vreaaaaau!

Mi se face dor de toate glumitele noastre.

Incerc sa uit, si aproape ca reusesc de fiecare data, certurile noastre.

Vreau sa citesc “Maestrul si Margareta”, dar nu o cumpar ptr ca stiu ca vrei sa mi-o daruiesti tu.

…imi vine sa urlu de dor.

Stii senzatia aia de nervozitate combinata cu fericire? Momentele alea in care esti nelinistit dar si entuziasmat? E ciudat ca pot simti doua senzatii complet opuse, simultan. Ma sperie putin dar sunt constienta ca sunt norocoasa ca pot trai asa ceva.

Imi este dor. Dor sa vad, sa mangai si sa imbratisez. Dar stiu ca dorul se va potoli in curand. Stiu ca imi voi gasi linistea si ca imi voi gasi din nou locul…langa el. Si ca de obicei, vor iesi scantei. Voi avea din nou sentimentul de “acasa” desi nu eu sunt cea plecata astazi, desi nu sunt eu cea care se va intoarce.

Sunt fericita. Si nu inteleg exact de ce, dar fericirea imi este intotdeauna mai greu sa o exprim decat tristetea. Am scris destule posturi despre zilele mele negre, despre frustrarile mele…Dar despre zilele bune, zilele pline de dragoste, de priviri, de maini intrepatrunse si de declaratii, dintr-un motiv inca necunoscut mie, inca imi e greu sa scriu. Poate superstitiile m-au impiedicat sa o fac…sau poate ca am descoperit ca fericirea se traieste, nu se dezbate. Da, cred ca asta este raspunsul corect. Asadar, azi am simtit nevoia sa spun ca sunt fericita, dar ma limitez la asta, nu mai repetam greselile trecutului pentru ca am invatat din ele, nu?!..

Da. Iubesc. Iubesc asa cum stiu ca pot…cu nerabdarea de a-l vedea, cu dragul de a-l privi, cu pasiunea de a-l saruta si cu dorinta de a-l avea mereu aproape. Acum incepe sa devina periculos.

Ma cunosc si stiu ca de fiecare data cand ajung in punctul asta o iau la vale. Tin pumnii stransi, inchid ochii, sper ca de data asta sa fie altfel…si ma arunc. Am sarit deja de doua ori si stiu cum e cand imi iau avant, stiu cum sa respir si cum sa ma las pe calcaie inainte de salt…Sper doar ca, de data asta, aterizarea sa fie alta.

Incepeam sa ma intreb daca atunci cand sunt eu cu adevarat indragostita, barbatii se sperie…daca cumva barbatilor le place perioada in care nu sunt siguri de sentimentele mele…daca le place sa se intrebe ce simt eu de fapt…  Am tras totusi concluzia ca poate it’s me. Poate devin eu prea atasata, poate ii panichez cu sentimentele mele…poate devin prea lipicioasa. Poate. Poate o sa aflu raspunsul intr-o zi. Sau poate unul dintre ei nu se va mai speria, ci ma va iubi si el la fel de mult si in acelasi ritm in care eu il iubesc pe el. Poate chiar el.

Am o intrebare destul de pertinenta:

Atunci cand iubesti si esti iubit…ce lipseste? Ce urmeaza? Care e pasul urmator?

Apar problemele, corect? Corect! Incercati sa le rezolvati…corect? Corect!

Mi se pare mie, sau ne luptam din rasputeri sa gasim dragostea, iar atunci cand o traim, incepem sa luptam pentru conservarea ei? The mother fucker HAS to be a constant struggle! Nu poate respira omul usurat ca si-a gasit o potentiala jumatate, ca hop-top apar probleme, gafe, dubii, intrebari…pfff…Relaxarea intr-o relatie chiar inseamna moartea acesteia?

Sunt fericita. Sunt foarte fericita.

Astia 2, 3 care ati inceput sa aruncati o geana pe blogu meu, mi-ati cerut sa mai scriu. Nu intelegeti? Faptul ca am renuntat e un semn bun. Sunt vindecata! Nu mai am de ce sa scriu despre cum ma intalnesc din greseala cu ea prin oras, sau despre cat e el de nesimtit pentru ca nici dupa 7 luni nu mi-a inapoiat banii…sau despre cum aud ca nici nu are de gand sa mi-i mai dea. Nu mai am de ce… Din ziua in care ne-am despartit nu am trimis UN sms, nu am dat UN telefon, nu am lasat UN comment. Am lasat oamenii sa-si traiasca iubirea. Dar ce? Asta inseamna ca m-au lasat si ei pe mine in pace??? NONONOOO…Da-i nene cu posturile in care arunci cu noroi in mine si da-i cu aluzii…De ce sa isi vada de fericirea lor cand puteau sa retraiasca in permanenta motivul pentru care se despartisera (eu!) ?

Nu. Nu mai am ce sa scriu. Sunt fericita acum. Imi e foarte bine alaturi de un barbat care stie cine sunt si ma apreciaza. E suficient.

Stie ca postul din 14 ianuarie l-ai scris pentru mine?

Ma amuzati. Stii asta? Stii ca va vad cum va agitati uneori si rad? E incredibil cat de paranoici sunteti uneori. Aveti impresia ca am planuri ascunse, ca pun tot felul de lucruri la cale…Probabil ca tu esti intr-atat de plin de tine incat ai senzatia ca te vreau inapoi, iar ea imi imaginez ca este intr-atat de convinsa ca toata lumea ar trebui sa reactioneze cum numai ea ar putea sa o faca, incat asteapta asta si din partea mea. Ei bine nu dragilor, puteti sta calmi…nu te vreau inapoi (nici sa te tarasti in genunchi pe coji de nuca), nu vreau sa demonstrez nimic nimanui…iar ea..hah..parca ar fi un mic chiuaua(asa se scrie?ce nume idiot!) care latra in disperare si se agita fara motiv. Down girl! Marry the bastard, for all i care!

peace and love! ;;)

Am observat ca ea este un pic obsedata. De mine. Tine sa mentioneze ceva la adresa mea in majoritatea posturilor. Saraca..

Hai sa consemnez aici motivul pentru care acest blog exista. La inceput, dupa cum se poate observa dupa data la care au fost postate articolele, eram trista din cauza despartirii noastre…apoi eram furioasa…mai tarziu m-am potolit, si mi-am dat seama ca de fapt sunt incredibil de norocoasa. Am iubit pe nerasuflate timp de 4 luni de zile, m-am dedicat intru totul unei relatii tumultoase…si atata vreme cat am iubit, nu am motive sa regret.

De ce pastrez blogul asta? De ce nu?…It’s a constant reminder of what used to be….good or bad. Oricum,  pentru mine poti sa stai linistit…nu mai insemni nimic de multa vreme.. Sunteti, amandoi, atat de usor de ignorat…multumesc!

TU esti un catelus ascultator. For now, at least. Stii bine ca mai tarziu vei reveni la vechile tale obiceiuri: flirturi in stanga si in dreapta (pentru ca esti un nenorocit care are nevoie de confirmari in privinta sex-appeal-ului propriu, in permanenta), jocuri psihologice (fucked up, ce pot sa zic) si certurile provocate pentru a pipera relatia (esti un idiot- o relatie, daca e buna, nu are nevoie de picanteriile tale).

EA este stapana malefica. Te taxeaza cu fiecare ocazie, motiv pentru care o adori, de altfel. Ei ii place sa fie in-charge, si tie de asemenea. Te controleaza, te verifica, te supune testelor ei idioate, iar tu..tu ii faci jocul, pentru ca iti place sa o vezi ca se agita, ca face scandal, ca se crizeaza cand e cazul.

Va potriviti pentru ca sunteti la fel de fucked-up. Va completati perfect.

Eu ti-am spus din prima zi ca nu voi “lupta” pentru tine, nu ma voi certa, nu voi face circ, nu voi face crize. Iubirea nu cunoaste jocuri imbecile. Iubirea nu trebuie supusa unor asemenea teste. Iubirea ESTE pur si simplu. Iubirea are loc, se intretine cu rabdare si intelegere, nu cu tipete, certuri si amenintari de despartire sau inselaciuni. Iubirea nu este pentru voi. Voi traiti obsesii si nici nu meritati mai mult.